copilarie sufleteasca-tinerete vesnica

subiect pe care de multe ori l-am discutat,in grupul meu de prieteni.mie imi place sa imi retraiesc copilaria,dar de data aceasta asa cum vreau eu,nu cum au vrut parintii mei.ei vroiau sa fiu ,sa am si sa fac,ceea ce ei nu au fost,nu au avut si nu au facut in copilaria lor.tot timpul cand eram mica,desi aveam de toate,imi lipsea trairea copilariei,libertatea sa fac pozne,sa ma urc in copaci,nu am cunoscut "la tara,la bunici",unde imi inchipuiam ca alerg pe pajisti ,cu catei si pisici,ca mananc totul proaspat,ca imi pun capul balai in poala bunicii,buna si blanda,si ea incepe sa imi spuna povesti.tot timpul mi se spunea,sa nu te murdaresti,sa fii cuminte,respectoasa,sa fac aia,sa dreg cealalta.de aceea cam prin clasa a VIIIa ,eu ma jucam cu papusi,si ma purtam exact ca un copil.nu imi pasa ca mancam bataie,faceam toate nazdravaniile,ma avantaja si statura,eram miniona cu o mutrita de copil.abia asteptam sa plece ai mei de acasa ,si transformam casa in scoala,in magazin,in policlinica,ma jucam cu toate lucrile care nu mi-au fost ingaduite ca si copil.plecam la strand,la filme,la joaca si ma intorceam seara acasa.la scoala eram copilaroasa,in tabere abia asteptam sa plec.adunam copii mai mici si le spuneam povesti.eram numita zgatia.asa imi ziceau toti.cand am devenit domnisoara si baietii se uitau dupa mine,era de ajuns sa fac traznai,si iar ajungeam zgatia.eram protejata,eram iubita pt ca eram "aia mica".si primul sarut l-am primit asa luandu-l in joaca.eram curtata ,dar nu realizam.credeam ca baietii erau" fratii" mei,eu avand doar o sora.am fost copilul clasei,al grupului meu de prieteni.desi eram dezvoltata,eu nu priveam baietii altfel.'nu vroiam sa cresc'..azi cand nu mai sunt dependenta de nimeni,arat tot tanara,si fac ce vreau eu.azi am voie sa ma 'joc'iar.am inima tanara,de copil.sigur ca inteligenta ma tradeaza.dar sunt tanara vesnica a familiei.nu sunt inconstienta,dar imi traiesc maturitatea,ramanand si copilaroasa.restul lumii mi se pare imbatranita prematur.odata cu cresterea in varsta si casatoria,lumea a uitat sa ramana si copil.de aceea mi se pare ca aceasta lume nu este a mea.mie imi plac zanele,printesele,am casa plina cu jucarii plusate,vb cu natura,cu animalele.am prieteni putini.restul sunt imbatraniti pt mine.sunt femeia copil,intr-o societate consumata.eu ma simt bine cu mine,sunt f inteligenta,dar prefer new age-ul.azi am o alta filozofie a vietii.dar niciodata nu uit ca sunt si copil.toti suntem copiii cuiva.ei bine eu chiar ,ma rasfat si imi place sa fiu rasfatata.rezolv orice problema a mea,cu seriozitate,dar copilul din sufletul meu traieste si m-a ajutat sa trec si peste unele situatii mai triste din viata.si azi tot zgatia sunt.nu uitati sa fiti si copii uneori.viata va fii mai frumoasa!