joi, 6 octombrie 2011
Salutare tuturor!
Pe data de 7 octombrie, anul curent, va avea loc celebrarea celei de-a doua intalniri dintre Rael si Elohimi(7 octombrie, 1975).
Evenimentul va avea loc in sala de conferinte a companiei LIBRA QUALITY CONSULT, localizata in b-dul Iuliu Maniu, nr.7, Corp A, et. 3, sector 6, langa Afi Palace Cotroceni, si va incepe la orele 12. Aveti atasata o brosura cu locatia.
In timpul intalnirii vor fi prezentate si dezbatute unele documentare foarte interesante despre dovezile care anunta ziua in care Elohimii se vor reintoarce oficial pe Terra; fenomenul OZN, fenomenul Corp Circles, si noile avansuri stiintifice la care asistam in prezent.
Va participa si responsabila pentru Slovacia a Miscarii Raeliene Internationale, Gabriela Dolanska.
Tot atunci este una din cele patru dati ale anului in care are loc ceremonia Transmisiunii Planului Celular catre Elohimi; echivalentul Raelian al botezului. Aceasta ceremonie va avea loc la ora 15, si va fi acompaniata si de niste momente de meditatie.
Pentru mai multe informatii, puteti suna la nr. de tel. 0763676661 sau trimite un mail catre romania©rael.org.
TomiRaelian, responsabil pentru Romania
vineri, 30 septembrie 2011
enigmisticoterapia-antistres??!!
ca oameni aflati in permanenta in miscare,vedem adesea mai ales in metrou,persoane
care,dupa ce au cucerit un loc liber,deschid imediat o revista de integrame si incep sa
dezlege cu o ravna de invidiat.de ce nevoia aceasta de a dezlega enigme?persoana se
simte mai aparata si de ce anume seapara?cred ca e vb de stresul claustrofobiei,provocat
de mersul cu metroul,un mijloc de transport nenatural pt fiinte,obisnuite sa simta siguranta
pamantului sub picioare.poate se simt stresati de stingerea luminii,poate de oprirea
nelinistitoare intre statii.e o replica subconstienta?integrameleau inlocuit crosetatul de
altadata,care avea si el functie terapeutica.enigmisticoterapia este o alta forma de eliberare
de stres.are un efect linistitor si la usa medicului dentist.cred ca omul modern nu
suporta asteptarea.daca nu vine?intrebarea subconstientului.e vb de orice fel de
asteptare;iubita,metroul,anuntul ca vei intra in somaj,esti pensionar si nu te poti adapta...etc.una din metodele de a
scapa de acest stres ,este cea mai sus numita.desi pare un banal joc,este totusi
o cale sigura de autovindecare atunci cand asteptarea,frica de timp,claustrofobia tind
sa devina periculoase.
care,dupa ce au cucerit un loc liber,deschid imediat o revista de integrame si incep sa
dezlege cu o ravna de invidiat.de ce nevoia aceasta de a dezlega enigme?persoana se
simte mai aparata si de ce anume seapara?cred ca e vb de stresul claustrofobiei,provocat
de mersul cu metroul,un mijloc de transport nenatural pt fiinte,obisnuite sa simta siguranta
pamantului sub picioare.poate se simt stresati de stingerea luminii,poate de oprirea
nelinistitoare intre statii.e o replica subconstienta?integrameleau inlocuit crosetatul de
altadata,care avea si el functie terapeutica.enigmisticoterapia este o alta forma de eliberare
de stres.are un efect linistitor si la usa medicului dentist.cred ca omul modern nu
suporta asteptarea.daca nu vine?intrebarea subconstientului.e vb de orice fel de
asteptare;iubita,metroul,anuntul ca vei intra in somaj,esti pensionar si nu te poti adapta...etc.una din metodele de a
scapa de acest stres ,este cea mai sus numita.desi pare un banal joc,este totusi
o cale sigura de autovindecare atunci cand asteptarea,frica de timp,claustrofobia tind
sa devina periculoase.
marți, 30 august 2011
miercuri, 10 august 2011
vineri, 20 mai 2011
marți, 12 aprilie 2011
manipularea
http://www.comandacarti.ro/carte/demonii-puterii-in-democratie---manipularea-dezinformarea-si-agresiunea-info-energetica--i31487
vineri, 8 aprilie 2011
joi, 31 martie 2011
joi, 3 martie 2011
marți, 22 februarie 2011
vineri, 11 februarie 2011
Fotografii pe perete (24)
Fotografii pe perete (24): "- Trimis utilizând Bara de instrumente Google"
sâmbătă, 5 februarie 2011
o poveste cu ingeri
O poveste cu ingeri Minimize
O poveste cu îngeri,
ce s-a întâmplat în Bucureşti
Vreau să vă spun şi eu povestea mea despre îngeri.
De fapt, cea mai recentă poveste a mea despre îngeri, pentru că ei sunt tot timpul cu mine şi mă ajută de câte ori îi rog.
Povestea mea este poate foarte simplă, dar în acelaşi timp caracterul de miracol este foarte evident şi vă rog să mă credeţi, a fost extraordinar de copleşitor. Ca de altfel fiecare experienţă pe care o percepem ca pe o minune. Nu cred că poţi percepe o experienţă de acest fel ca pe ceva obişnuit.
Dar, să vă spun povestea...
Ieri, fiind sâmbătă, ca de obicei în această zi, îmi duceam fetiţa de 10 ani, împreună cu o prietenă de-a ei, la un atelier de pictură pentru copii la Muzeul Pallady.
Era o vreme foarte frumoasă şi ne simţeam foarte bine. Fetiţele, gureşe ca nişte vrăbiuţe îmi tot povesteau de-ale lor, se mirau de una de alta, săreau într-un picior...
De la Eroilor, am luat un autobuz 336 spre Universitate şi am coborât la Piaţa Rosetti. De acolo trebuia sa mai luăm un troleibuz, vreo 2- 3 staţii, dar nu ştiam prea bine pe care.
Intre timp, mai trec vreo două maşini şi troleibuze şi vine un al treilea, 91.
M-am gândit să mergem cu el, deşi nu eram sigură că va merge spre Biserica Armenească.
Ne urcăm în troleu şi constat că, în loc să meargă înainte spre bulevard, s-a întors la rond, la Rosetti, pentru ca de fapt, acolo avea capătul. Zic „Uite că n-am nimerit-o! Trebuia să întreb pe cineva.”
Dar n-am reuşit sa mai gândesc pănă la sfârşit, pentru că, am constatat că nu mai aveam poşeta. O uitasem, sau nu stiu ce s-a întâmplat, dar rămăsese în maşina 336. Aveam în mână, numai pungile copiilor cu desene şi o jucărie de pluş a fetiţei mele.
Doamne, nu vreau să vă spun ce am simţit în acel moment!
Nu era vorba de bani (că nu aveam decât 1 milion în portofel şi e drept o sută de euro), dar eram disperată după acte, carduri, legitimaţia de serviciu, cartela de acces într-o importantă instituţie publică, chei de la casă + buletin cu adresă, chei de la birou, plus un telefon mobil de serviciu, o agendă cu toate datele şi alte lucruri, dar de mai mică importanţă.
Oricum, am înţepenit în acel moment.
De aici şi până la finalul povestirii nu ştiu dacă s-au scurs mai mult de 15 minute, dar va spun că pentru mine, a fost o veşnicie!
Oricum, în tot ce s-a întâmplat apoi, intervenţia divină a fost evidentă. Am stat apoi şi am analizat toate aspectele şi este clar, că nu putea fi altfel.
Gândiţi-vă că eram în Bucureştiul zilelelor noastre, când chiar şi fiind foarte atent te poţi trezi fără portofel sau telefon mobil, sau altele.
In orice caz, situaţia era disperată şi m-am trezit spunându-le copiilor: „Nu am geanta!”.
„Cum?”, „Nu se poate!” mi-au zis. „Ba da. Cred ca am uitat-o în 336.”
In acel moment o bătrânică, ce stătea pe scaun mi-a zis: „O găseşti! Uite maşina este în faţă, roagă şoferul să meargă mai repede să o ajungi.”. Aproape că nu am auzit-o. Ca să nu mai spun că eram tentată nici să nu o ascult. Mă gâneam „Bătrânica asta are chef de glume. Unde mai găsesc eu geanta, în Bucureşti, uitată într-un mijloc de transport în comun!” şi pe urmă, uitasem complet că maşina 336, de fapt, acolo avea capătul şi întorcea. (Chiar şi faptul că ne urcasem tocmai în acel troleibuz care mergea în aceeaşi direcţie cu maşina a fost un indiciu!).
M-am repezit spre prima uşă să cobor, dar semaforul a devenit roşu. Il rog pe şofer să deschidă şi îmi spune că numai în staţie. Ii spun ca mi-am uitat geanta în autobuzul din faţă şi săracul a plecat pe roşu, dar între timp a plecat şi autobuzul din staţia care era ceva mai încolo. Atunci mi-a spus să iau un taxi că altfel nu îl voi putea prinde.
Am coborât la Teatrul Naţional, dar autobuzul trecuse de rond, în viteză. Mă uitam disperată după el!
„Bine (mă gândeam), iau un taxi, dar n-am nici un ban!”. Intre timp alergam ca nebuna, cu copii după mine, pe la rond la Universitate şi nu era nici un taxi liber.
Până la urmă apare un taxi, un om al lui Dumnezeu, îi spun repede ce s-a întâmplat şi când să pornim, iar se schimbă culoarea în roşu. Mi s-a părut o veşnicie până s- a făcut verde. In aglomeraţia de la Universitate, s-a strecurat bietul om şi am plecat, în sfârşit.
In maşină, de disperată ce eram, nu mai îmi simţeam nici inima. M-am rugat în gând, îngerilor păzitori să mă ajute, deşi, mărturisesc nici nu mai puteam să cred că voi mai vedea geanta vreodată.
Până la Kogălniceanu, toate semafoarele au fost verzi, dar maşina 336 nu era nicăieri.
Mă gândeam „Bine, maşina poate că o prind eu, dar geanta, ce crezi că o mai găsesc?” Nici în visele cele mai îndrăzneţe nu puteam să-mi imaginez aşa ceva! Mai ales că era şi o gentă bună (de firmă) şi să nu vă mai spun că rămăsese şi cu fermoarele desfăcute, adică şi deschisă.
Ei ce mai ziceţi!
In cele din urmă, la Kogălniceanu, ajungem maşina. Tocmai se pregătea să plece din staţie. Şoferul de taxi îl claxonează şi îi face semn să rămână pe loc. Autobuzul opreşte. Cobor repede şi mă duc spre şofer şi cînd colo.... geanta era pe bord! Aşa deschisă cum o lăsasem.
În primul moment nu mi-a venit să cred!
Şoferul râdea. Eu disperată, cu copiii după mine....dau să îi spun... Zice, arătând spre geantă: „O doamnă a găsit-o şi mi-a dat-o. Nu ştiu dacă a luat ceva din ea. Este aşa cum am primit-o.”
Zic „Doamne, nu-i nimic! Nici dacă a luat portofelul şi banii, dar măcar restul, dacă sunt!”
Desfac geanta şi văd că erau toate la locul lor. Nu lipsea absolut nimic. Nici măcar un bilet RATB.
Am fost copleşită! Nu mai ştiam ce să spun! M-am gândit, în acel moment, că de fapt toţi aceşti oameni au fost nişte îngeri. Nu puteau fi altceva.
M-am rugat şi o să mă rog tot timpul pentru sănătatea şi binele lor cel mai înalt şi L-am rugat pe bunul Dumnezeu şi pe îngerii mei să mă ajute să înţeleg tâlcul acestei întâmplări mult prea copleşitoare pentru mine.
Aş vrea să le pot mulţumi cumva celor care m-au ajutat, dar nu ştiu unde i-aş mai putea găsi, aşa că în cinstea acestor oameni minunaţi, îngeri adevăraţi, m-am gândit să scriu această poveste.
Pun în ea toate mulţumirile mele pentru ei!
(Mona P.)
O poveste cu îngeri,
ce s-a întâmplat în Bucureşti
Vreau să vă spun şi eu povestea mea despre îngeri.
De fapt, cea mai recentă poveste a mea despre îngeri, pentru că ei sunt tot timpul cu mine şi mă ajută de câte ori îi rog.
Povestea mea este poate foarte simplă, dar în acelaşi timp caracterul de miracol este foarte evident şi vă rog să mă credeţi, a fost extraordinar de copleşitor. Ca de altfel fiecare experienţă pe care o percepem ca pe o minune. Nu cred că poţi percepe o experienţă de acest fel ca pe ceva obişnuit.
Dar, să vă spun povestea...
Ieri, fiind sâmbătă, ca de obicei în această zi, îmi duceam fetiţa de 10 ani, împreună cu o prietenă de-a ei, la un atelier de pictură pentru copii la Muzeul Pallady.
Era o vreme foarte frumoasă şi ne simţeam foarte bine. Fetiţele, gureşe ca nişte vrăbiuţe îmi tot povesteau de-ale lor, se mirau de una de alta, săreau într-un picior...
De la Eroilor, am luat un autobuz 336 spre Universitate şi am coborât la Piaţa Rosetti. De acolo trebuia sa mai luăm un troleibuz, vreo 2- 3 staţii, dar nu ştiam prea bine pe care.
Intre timp, mai trec vreo două maşini şi troleibuze şi vine un al treilea, 91.
M-am gândit să mergem cu el, deşi nu eram sigură că va merge spre Biserica Armenească.
Ne urcăm în troleu şi constat că, în loc să meargă înainte spre bulevard, s-a întors la rond, la Rosetti, pentru ca de fapt, acolo avea capătul. Zic „Uite că n-am nimerit-o! Trebuia să întreb pe cineva.”
Dar n-am reuşit sa mai gândesc pănă la sfârşit, pentru că, am constatat că nu mai aveam poşeta. O uitasem, sau nu stiu ce s-a întâmplat, dar rămăsese în maşina 336. Aveam în mână, numai pungile copiilor cu desene şi o jucărie de pluş a fetiţei mele.
Doamne, nu vreau să vă spun ce am simţit în acel moment!
Nu era vorba de bani (că nu aveam decât 1 milion în portofel şi e drept o sută de euro), dar eram disperată după acte, carduri, legitimaţia de serviciu, cartela de acces într-o importantă instituţie publică, chei de la casă + buletin cu adresă, chei de la birou, plus un telefon mobil de serviciu, o agendă cu toate datele şi alte lucruri, dar de mai mică importanţă.
Oricum, am înţepenit în acel moment.
De aici şi până la finalul povestirii nu ştiu dacă s-au scurs mai mult de 15 minute, dar va spun că pentru mine, a fost o veşnicie!
Oricum, în tot ce s-a întâmplat apoi, intervenţia divină a fost evidentă. Am stat apoi şi am analizat toate aspectele şi este clar, că nu putea fi altfel.
Gândiţi-vă că eram în Bucureştiul zilelelor noastre, când chiar şi fiind foarte atent te poţi trezi fără portofel sau telefon mobil, sau altele.
In orice caz, situaţia era disperată şi m-am trezit spunându-le copiilor: „Nu am geanta!”.
„Cum?”, „Nu se poate!” mi-au zis. „Ba da. Cred ca am uitat-o în 336.”
In acel moment o bătrânică, ce stătea pe scaun mi-a zis: „O găseşti! Uite maşina este în faţă, roagă şoferul să meargă mai repede să o ajungi.”. Aproape că nu am auzit-o. Ca să nu mai spun că eram tentată nici să nu o ascult. Mă gâneam „Bătrânica asta are chef de glume. Unde mai găsesc eu geanta, în Bucureşti, uitată într-un mijloc de transport în comun!” şi pe urmă, uitasem complet că maşina 336, de fapt, acolo avea capătul şi întorcea. (Chiar şi faptul că ne urcasem tocmai în acel troleibuz care mergea în aceeaşi direcţie cu maşina a fost un indiciu!).
M-am repezit spre prima uşă să cobor, dar semaforul a devenit roşu. Il rog pe şofer să deschidă şi îmi spune că numai în staţie. Ii spun ca mi-am uitat geanta în autobuzul din faţă şi săracul a plecat pe roşu, dar între timp a plecat şi autobuzul din staţia care era ceva mai încolo. Atunci mi-a spus să iau un taxi că altfel nu îl voi putea prinde.
Am coborât la Teatrul Naţional, dar autobuzul trecuse de rond, în viteză. Mă uitam disperată după el!
„Bine (mă gândeam), iau un taxi, dar n-am nici un ban!”. Intre timp alergam ca nebuna, cu copii după mine, pe la rond la Universitate şi nu era nici un taxi liber.
Până la urmă apare un taxi, un om al lui Dumnezeu, îi spun repede ce s-a întâmplat şi când să pornim, iar se schimbă culoarea în roşu. Mi s-a părut o veşnicie până s- a făcut verde. In aglomeraţia de la Universitate, s-a strecurat bietul om şi am plecat, în sfârşit.
In maşină, de disperată ce eram, nu mai îmi simţeam nici inima. M-am rugat în gând, îngerilor păzitori să mă ajute, deşi, mărturisesc nici nu mai puteam să cred că voi mai vedea geanta vreodată.
Până la Kogălniceanu, toate semafoarele au fost verzi, dar maşina 336 nu era nicăieri.
Mă gândeam „Bine, maşina poate că o prind eu, dar geanta, ce crezi că o mai găsesc?” Nici în visele cele mai îndrăzneţe nu puteam să-mi imaginez aşa ceva! Mai ales că era şi o gentă bună (de firmă) şi să nu vă mai spun că rămăsese şi cu fermoarele desfăcute, adică şi deschisă.
Ei ce mai ziceţi!
In cele din urmă, la Kogălniceanu, ajungem maşina. Tocmai se pregătea să plece din staţie. Şoferul de taxi îl claxonează şi îi face semn să rămână pe loc. Autobuzul opreşte. Cobor repede şi mă duc spre şofer şi cînd colo.... geanta era pe bord! Aşa deschisă cum o lăsasem.
În primul moment nu mi-a venit să cred!
Şoferul râdea. Eu disperată, cu copiii după mine....dau să îi spun... Zice, arătând spre geantă: „O doamnă a găsit-o şi mi-a dat-o. Nu ştiu dacă a luat ceva din ea. Este aşa cum am primit-o.”
Zic „Doamne, nu-i nimic! Nici dacă a luat portofelul şi banii, dar măcar restul, dacă sunt!”
Desfac geanta şi văd că erau toate la locul lor. Nu lipsea absolut nimic. Nici măcar un bilet RATB.
Am fost copleşită! Nu mai ştiam ce să spun! M-am gândit, în acel moment, că de fapt toţi aceşti oameni au fost nişte îngeri. Nu puteau fi altceva.
M-am rugat şi o să mă rog tot timpul pentru sănătatea şi binele lor cel mai înalt şi L-am rugat pe bunul Dumnezeu şi pe îngerii mei să mă ajute să înţeleg tâlcul acestei întâmplări mult prea copleşitoare pentru mine.
Aş vrea să le pot mulţumi cumva celor care m-au ajutat, dar nu ştiu unde i-aş mai putea găsi, aşa că în cinstea acestor oameni minunaţi, îngeri adevăraţi, m-am gândit să scriu această poveste.
Pun în ea toate mulţumirile mele pentru ei!
(Mona P.)
vineri, 4 februarie 2011
luni, 31 ianuarie 2011
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
cum ti-ai cunoscut fat frumosul?
crezi in Mos Craciun?crezi in basme?crezi in magia baghetei?ei bine eu cred.eu nu mi-am pierdut copilaria.o pastrez in sufletul meu vesnic tanar.de aceea nu voi imbatrani ,niciodata.eu sunt printesa Alexandra care si-a gasit printul de origine rusa,intr-o calatorie.eu sunt vulcanica,guresa,jucausa,sunt unguroaica bunicilor.cum l-am cunoscut???prin magie.asa consider eu.prima casatorie cred ca mi-a fost trimisa de mastera,urata ,rea,dureroasa.dar am scapat,mi-am recapatat libertatea.asa ne-am cunoscut eu si printul meu.a fost darul independentei mele recapatate.a fost darul divin ca m-am implicat,am luat taurul de coarne si am scapat de trauma primei casatorii.va dau un sfat.scapati repede de ce va face rau,indiferent de situatie.voi sunteti singurii in masura sa interveniti in schimbarea situatiei.altfel va blocati destinul.asa ca dupa un complicat divort,mi-am luat prietenii si am inceput sa ies in lume atat cat imi permitea timpul liber.nu mi-am pus broboada in cap si sa stau in casa sa plang dupa un individ promiscuu.eu m-am hotarat sa vin in calea destinului meu.nu sunt adepta victimizarii si nici purtarii trecutului in spate,ca o cocoasa .eu sunt sufletul distractiilor,nebuniilor,giumbuslucurilor.eram la schi,in poiana.asa m-am trezit in lumea mea magica.a aparut pe partie,de nu stiu unde,o persoana,cu costumul ce stralucea in soare,facand diferite 'figuri' de schi.apoi a cazut brusc,tipand de mama focului.am zburat spre persoana,realizand gravitatea urmarilor caderii.m-am aplecat asupra i-am dat ochelarii jos avea niste ochi albastri superbi,si am inceput sa deschei costumul sa vad ce i s-a intamplat.se vaita,gemea.eu il intrebam ce il doare.si intr-o rusa superba pt mine,m-a intrebat daca vreau sa il sarut ,sa ii treaca durerea,ca in povesti.ca el este broscoiul si eu printesa.mi-a mai spus ca "de ce trag de hainele lui ce am de gand?'mirosea a zapada reavana,se auzea de undeva o muzica sublima,si o sanie cu dulci clinchete de zurgalai.sa stiti ca sunt o femeie inteligenta,imediat pricep ce se intampla,am simtul realitatii,sunt frumoasa si am si niste ochi verzi smarald cu irizari in functie de intamplari,sentimente,simtiri.dar atunci parca eram vrajita.si am intrat in joc sarutand "broscoiul".a inceput sa ninga,a fost cea mai surprinzatoare cunostinta ,pregatita de prietenii mei,care ma cunosteau la ce cedam usor-la magie-.asa mi-am gasit fat frumosul pe o partie intr-un cadru feeric,ajutoare magii-prietenii mei ,carora le multumesc si azi.cred ca au cautat mult acest print care astazi este chiar sotul meu. avem si un printisor de 15 ani si una dintre cele mai fericite familii,ceea ca va doresc si voua.concluzie;nu va victimizati si luptati pt gasirea fericirii.provocati soarta.
joi, 20 ianuarie 2011
Notă Google Sidewiki scrisă de marilena
"Ultimele articole pe scurt
Toate vaccinurile sunt ...periculoase!?
Vladimir - Miercuri, 19 Ianuarie 2011
O marturie cutremuratoare a unui cercetator in vaccinuri care a lucrat mai bine de 10 ani in laboratoarele unor mari companii farmaceutice din SUA: "Din punctul meu de vedere, toate vaccinurile sunt… periculoase. Din mai multe motive....
Dosare secrete: celebrul vaccin contra cancerului de col uterin
Vladimir - Miercuri, 19 Ianuarie 2011
Vom vorbi despre multe vaccinuri…azi doar câteva cuvinte despre celebrul vaccin contra cancerului de col uterin. Deşi nu o să vă vină să credeţi…pentru planul diabolic de depopulare prin …vaccinare, s-a acordat şi un …Premiu Nobel!!! ...
Dosare secrete: depopularea platenei cu ajutorul vaccinurilor!?
Vladimir - Miercuri, 19 Ianuarie 2011
Să începem dezvăluirile de aici, de acasă, din România în care azi la Iaşi a mai murit o femeie – avea doar 29 de ani – după bărbatul mort ieri tot în Iaşi – 60 de ani – diagnosticaţi cu…Gripă Porcină, sau gripă nouă!!! 122 de morţi şi peste...
Citeşte mai mult...
Ceapa si beneficiile ei - partea I
Vladimir - Miercuri, 22 Decembrie 2010
Doar ceapa mai poate egala…usturoiul!!! Secretele vindecarii sau tinerii bolilor la distanta cu ajutorul cepei precum si…pericolul de moarte pe care il reprezinta ceapa „statuta”, iata ce v-am promis azi si ne tinem de cuvant. Luati de scris...
Otravurile din painea noastra cea de toate zilele
Vladimir - Miercuri, 22 Decembrie 2010
Deschidem “sertarul “ secretelor referitoare la paine si…otravurile din fiecare felie pusa copiilor pe masa sau in ghiozdan cu pachetelul !!! Va fi un serial cu dezvaluiri cumplite !!! Nutritionistii avertizeaza ca painea nu...
Ultimele Noutati
* Toate vaccinurile sunt ...periculoase!?
* Dosare secrete: celebrul vaccin contra cancerului de col uterin
* Dosare secrete: depopularea platenei cu ajutorul vaccinurilor!?
* Ceapa si beneficiile ei - partea I
* Otravurile din painea noastra cea de toate zilele
* ULEIUL DE MASLINE - leac pentru urmatoarele afectiuni
* Adevarat sau fals despre PROTEINE, GLUCIDE, LIPIDE
* Pentru romani, bolile si moartea vin …in cosul zilnic de cumparaturi.
Cele mai citite articole
* Retetele celebrei vindecatoare Djuna Davitasvili - partea I
* V-am promis “celebra” reteta a licorii cu usturoi si alcool? Ei bine…iat-o!!!
* Afectiuni ce pot fi tratate cu ajutorul scortisoarei si a mierii de albine
* Retetele celebrei vindecatoare Djuna Davitasvili - partea a II-a
* Detoxifierea periodica a organismului
* Alte afectiuni ce pot fi tratate cu miraculosul USTUROI
* Detalii legate de celebra reteta a "USTUROIULUI VINDECATOR"
* Ce va fi în 2012 ?
Dosare secrete: depopularea platenei cu ajutorul vaccinurilor!? PDF Imprimare Email
Scris de Vladimir
Miercuri, 19 Ianuarie 2011 00:29
Să începem dezvăluirile de aici, de acasă, din România în care azi la Iaşi a mai murit o femeie – avea doar 29 de ani – după bărbatul mort ieri tot în Iaşi – 60 de ani – diagnosticaţi cu…Gripă Porcină, sau gripă nouă!!! 122 de morţi şi peste 7000 de îmbolnăviri din toamna lui 2009 până acum…acesta este bilanţul românesc al gripei porcine!!! O Românie în care autorităţile, în frunte cu medici de renume şi aproape credibili…se jură ca trebuie să ne trimitem fetiţele la vaccinat, să nu cumva să facă cancer de col uterin!!! Deschidem azi un nou dialog naţional menit să informeze, să pună pe gânduri şi să ajute la luarea unor decizii…uneori este vorba de decizii „de viaţă şi moarte” deci…mare atenţie!!!
Bill Gates, unul dintre cei mai influenti si sigur cel mai bogat om de pe planeta a spus, avem declaratia lui in original, la o reuniune cu presa de fata:
"Lumea de azi are 6.8 miliarde de oameni ... număr ce va ajunge pană la aproximativ 9 miliarde. Acum,dacă facem o treaba foarte bună cu noile vaccinuri, cu serviciile medicale, cu
"0754 313 340, 0741 707 837"
- Profil personal Minerva . (afişaţi pe Google Sidewiki)
miercuri, 19 ianuarie 2011
cartea-vaccinarea;eroarea medicala a secolului
'"librarie virtuala, vanzare carti on-line
Ultimele apariţii Arată coş Ajutor
În atenţia PROFESORILOR
şi a societăţilor comerciale!
Afaceri
Agricultură ecologică
Agricultură-Grădinărit
Alimentaţie sănătoasă
Animale de companie
Apicultură
Arte marţiale
Astrologie
Biografii - Memorialistică
Botanică
Călătorii
Carţi pentru copii
Dezvoltare personală
Dicţionare
Diverse
Drept-Legislaţie
Ecologie
Energii alternative
Enigme-Conspiraţii
Ezoterism
Ficţiune
Ghiduri
Idei creative
Istorie
Istorie ascunsă
Medicină alternativă
Muzică
Politică
Poţi face şi singur
Psihologie
Religie
Revista Nexus
Sănătate
Sexualitate
Sonicitate
Spiritualitate
Umor
Yoga
Zoologie
Ştiinţă
Ştiinţe de frontieră
RECOMANDAREA
NOASTRĂ
Dicţionar de astrologie
Autor: Rodica Purniche
Vă mai recomandăm:
Cele 12 legi universale ale succesului
Autor: Herbert Harris
NEWLETTER
Abonează-te şi vei afla primul care sunt cele mai noi cărţi din librărie!
Vaccinarea: eroarea medicală a secolului Dr. Louis de Brouwer, M.D.;
Vaccinarea: eroarea medicală a secolului
Pericole şi consecinţe
Dr. Louis de Brouwer, M.D.;
Editura Excalibur - 2007
Colecţia: Dezvăluiri medicale cutremurătoare
Pagini: 247 (15x22 cm) Preţ: 24,00 Lei
În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ este vorba despre triumful dogmei vaccinării, adică despre credinţa în principiile nedemonstrate ştiinţific ale imunologiei şi ridicate la rang de religie de către doi „profeţi“: Jenner şi Pasteur. Conform acestei dogme, dacă se realizează preventiv o agresiune, sistemul imunitar o înregistrează, o memorează şi ia măsurile necesare pentru a contracara o altă agresiune. De unde axioma: Fără vaccinuri nu există salvare! Fără vaccinuri, „răul“ triumfă. Botezul vaccinului este o condiţie sine qua non a salvării.
În ceea ce priveşte „profeţii“, unul este Jenner, medic fără a fi biolog şi celălalt, Pasteur, chimist mediocru, fals biolog şi câtuşi de puţin medic. Aceşti fondatori ai noii religii nu posedă, de fapt, nici o noţiune de imunologie. Jenner aplică un principiu stabilit empiric, iar Pasteur falsifică experimentele: între altele, inocularea - la Pouilly-le-Fort - a unui vaccin împotriva antraxului diferit de cel pe care îl anunţase, apoi inocularea tânărului Meister cu un vaccin împotriva turbării, fără ca pacientul să fi contractat această boală.
Pasteur a avut apostolii şi discipolii săi ignoranţi, precum Roux şi Chamberland, Calmette şi Guerin, etc. şi s-a preocupat de formarea „marilor preoţi“. Institutul Pasteur a devenit sediul „bisericii vaccinării“. Afaceriştii, marii „preoţi“ au început să formeze noi „preoţi“ şi „misionari“ şi să-i înveţe noua dogmă. Corpul medical s-a „convertit“ imediat şi fără să comenteze la această nouă religie din prostie, ignoranţă sau spirit de turmă, cu excepţia unei minorităţi de medici şi profesori inteligenţi, cum ar fi A. Bechamp, Tissot, Deloge, Carrel, etc. care au opus rezistenţă. Au fost înfiinţate „biserici“ pretutindeni în lume, adică alte laboratoare şi institute Pasteur atât în Franţa cât şi în alte ţări.
În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ va fi analizată organizarea financiară a Institutului Pasteur şi a „bisericilor“ sale, manipularea pentru impunerea dogmei vaccinării şi afacerea generată de laboratoarele create în acest scop.
Producătorii de vaccinuri, ajutaţi de corpul medical, care a acceptat fără nici un fel de rezervă sau comentarii principiul vaccinării, au atins adevărate culmi în ce priveşte dezinformarea şi minciuna. Un fapt fără precedent în istoria umanităţii: să faci oamenii să creadă în eficacitatea şi inocuitatea acestui principiu inventat de Jenner şi însuşit de Pasteur, deşi nu are nici un fundament ştiinţific serios.
Imunologia modernă demonstrează, din contra, că actul vaccinal constituie o lezare gravă a integrităţii sistemului imunitar a persoanelor vaccinate, făcând din acestea veritabile rezervoare de viruşi.
Viruşi şi retroviruşi deveniţi pasivi de-a lungul evoluţiei, se găsesc în stare latentă în toate organismele animale şi umane, pierzându-şi o parte din capitalul lor genetic sau enzimatic.
Introducerea în organism (prin vaccinare) a viruşilor vii sau atenuaţi, îi pot permite acestuia să reconstituie acest capital şi să dobândească deci o virulenţă nouă sau să creeze din bucăţi un virus sau un retrovirus hibrid. Aceasta se numeşte recombinare genetică. (HIV-ul este fără îndoială fructul unei astfel de recombinări).
Deşi accidentele provocate de vaccinuri sunt nenumărate, ele sunt trecute sub tăcere.
Se ştie astăzi, la 100 de ani după moartea sa, că Pasteur a fost un geniu al trişării, al plagiatului, al trucării statisticilor, al traficului de influenţă, al publicităţii bine regizate, iar diversele sale experienţe vaccinale erau trucate, după cum mărturisesc chiar colaboratorii săi.
Această carte stabileşte adevărul despre acest personaj şi demonstrează, prin studiul principalelor vaccinări, inutilitatea şi pericolul lor.
În sfârşit, cititorul va afla despre cârdăşia farmaco-medico-politică care dezinformează publicul şi predică vaccinarea doar pentru a profita financiar. De asemenea, va afla de ce vaccinarea a devenit un fel de act de credinţă într-o religie ale cărei dogme sunt false şi ale cărei mari preoţi sunt producătorii de vaccinuri şi corpul medical.
Cuprinsul cărţii „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului”:
* Biografia autorului
* Introducere
* Mirifica descoperire a principiului vaccinării
o O memorie neevidentă, restrânsă şi limitată în timp
o Toate speciile animale sunt rezervoare de viruşi şi retroviruşi
* Originea vaccinărilor
* Precursorii lui Pasteur
o Puţină istorie a celor care au fost plagiaţi sau jefuiţi
o Legenda lui Pasteur: o explicaţie
o Legenda lui Pasteur: personajul
* Pasteur: opera, pretinsele sale lucrări şi descoperiri
o Descoperirea constituţiei disimetrice a materiei vii
o Principiul fermentării, generarea spontanee şi microbismul
* Studii experimentale ale profesorului Antoine Bechamp: chestiunile în care se opune microbismului lui Pasteur
o Antoine Bechamp: marele savant necunoscut, ignorat în mod voluntar de către Pasteur şi discipolii lui
o Antraxul oilor: faimosul experiment realizat la pouilly-le-fort
o Boala turbării
* Adepţii teoriei vaccinării: fidelii lui Jenner şi Pasteur, „mafia“ vaccinalistă
o Afacerea sângelui contaminat
o Institutul pasteur
* Responsabilii pentru o generaţie slăbită din punct de vedere genetic
o Vaccinările, factori de degenerescentă a speciei umane
o Inocuitatea vaccinurilor: un mit
o Studiul principalelor vaccinuri puse pe piaţă
* Concluzie
* Anexe
Despre autor(i):
Dr. Louis Bon de Brouwer este doctor în medicină, specialist în biologie moleculară şi în homeopatie. De asemenea, este posesor al unei diplome internaţionale în Ecologie umană. Teza pentru care a obţinut această diplomă în Ecologie umană a fost susţinută în iunie 1990 la Facultatea de Medicină a Universităţii Rene Descartes (Paris V) şi avea ca titlu „Relaţiile dintre medici şi societate“. Universităţile din Paris V, Aix, Marsilia, Bordeaux I, Bruxelles, Evora, Geneva şi Toulouse III i-au acordat, în comun, o diplomă pentru aceeaşi teză. În plus, dr. Louis Bon de Brouwer este posesorul unei diplome universitare, ca urmare a unei teze prezentate în faţa aceloraşi comisii în iunie 1991. Tema aleasă: Stresul şi cancerul.
Dr. Louis Bon de Brouwer vice-preşedintele LIMAV (Liga Internaţională a Medicilor pentru Abolirea Vivisecţiei), ligă fondată în Elveţia, grupând mai mult de 1600 medici din peste 66 de ţări ale lumii. Este membru al Comitetului director al Societăţii Internaţionale a Medicilor pentru Mediul înconjurător (Elveţia), ce reuneşte, la nivel internaţional, peste 45000 de medici din 102 ţări. El este, de altfel, delegat al ISDE (Asociaţia Internaţională a Medicilor pentru Mediul Ambiant - n.tr.) pe lângă UNESCO.
Dr. Louis Bon de Brouwer este internaţional lecturer (conferenţiar internaţional) şi a participat la conferinţe în Franţa, Belgia, Italia, Spania, Suedia, Elveţia, Germania.
Dr. Louis Bon de Brouwer este autorul a 12 lucrări ştiinţifice şi a unei teze intitulate:
- Cancer, fatalitate genetică, Academia de Ştiinţe USA, Washington, 1980.
Lucrările sale cele mai cunoscute sunt:
- Arta de a rămâne tânăr, Ed. Dangles, 1979, tradusă în italiană şi portugheză.
- Ghid practic al medicinilor naturale, Maloine, 1979
- Cancer, fatalitate genetică, Ed. LDB, 1981
Lucrările sale cele mai recente sunt:
- Poluarea alimentară şi cancerul, Ed. Encre, 1990 (ediţie în limba franceză)
- Poluarea alimentara şi cancerul, Ed. Encre, 1990 (ediţie în limba engleză)
- Dosarul negru al medicamentelor de sinteză, Ed. Encre, 1991 (ediţie în limba franceză)
- Dosarul negru al medicamentelor de sinteză, Ed. Encre, 1991 (ediţie în limba engleză)
- SIDA: tăvălugul, Ed. ATRA/AGSTG, Elveţia, 1993
- Dictatura laboratoarelor chimice şi farmaceutice, Ed. ATRA/AGSTG, Elveţia, 1995
- Această „haleală“ care ne ucide, Ed. ATRA/AGSTG, Elveţia, 1995
Teze:
- Medicii şi societatea - Raporturile dintre medici şi industria chimică şi farmaceutică - Consecinţe sanitare, Facultatea de Medicină, Universitatea Rene Descartes, Paris V, iunie 1990
- Stresul şi cancerul, Facultatea de medicină, Universitatea Rene Descartes, Paris V, iunie 1991
La 6 noiembrie 1991, dr. Louis Bon de Brouwer a fost numit Consultant Internaţional Special pentru Sănătate şi Ecologie AIEWP-ONU-UNESCO - responsabil cu cercetarea. În această calitate, el a efectuat diferite misiuni în străinătate în probleme de sănătate şi de ecologie.
Dr. Louis Bon de Brouwer a fondat ADEPAM (Asociaţia de apărare contra poluării alimentare şi medicamentoase) care are peste 3700 de membri în Franţa"
Ultimele apariţii Arată coş Ajutor
În atenţia PROFESORILOR
şi a societăţilor comerciale!
Afaceri
Agricultură ecologică
Agricultură-Grădinărit
Alimentaţie sănătoasă
Animale de companie
Apicultură
Arte marţiale
Astrologie
Biografii - Memorialistică
Botanică
Călătorii
Carţi pentru copii
Dezvoltare personală
Dicţionare
Diverse
Drept-Legislaţie
Ecologie
Energii alternative
Enigme-Conspiraţii
Ezoterism
Ficţiune
Ghiduri
Idei creative
Istorie
Istorie ascunsă
Medicină alternativă
Muzică
Politică
Poţi face şi singur
Psihologie
Religie
Revista Nexus
Sănătate
Sexualitate
Sonicitate
Spiritualitate
Umor
Yoga
Zoologie
Ştiinţă
Ştiinţe de frontieră
RECOMANDAREA
NOASTRĂ
Dicţionar de astrologie
Autor: Rodica Purniche
Vă mai recomandăm:
Cele 12 legi universale ale succesului
Autor: Herbert Harris
NEWLETTER
Abonează-te şi vei afla primul care sunt cele mai noi cărţi din librărie!
Vaccinarea: eroarea medicală a secolului Dr. Louis de Brouwer, M.D.;
Vaccinarea: eroarea medicală a secolului
Pericole şi consecinţe
Dr. Louis de Brouwer, M.D.;
Editura Excalibur - 2007
Colecţia: Dezvăluiri medicale cutremurătoare
Pagini: 247 (15x22 cm) Preţ: 24,00 Lei
În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ este vorba despre triumful dogmei vaccinării, adică despre credinţa în principiile nedemonstrate ştiinţific ale imunologiei şi ridicate la rang de religie de către doi „profeţi“: Jenner şi Pasteur. Conform acestei dogme, dacă se realizează preventiv o agresiune, sistemul imunitar o înregistrează, o memorează şi ia măsurile necesare pentru a contracara o altă agresiune. De unde axioma: Fără vaccinuri nu există salvare! Fără vaccinuri, „răul“ triumfă. Botezul vaccinului este o condiţie sine qua non a salvării.
În ceea ce priveşte „profeţii“, unul este Jenner, medic fără a fi biolog şi celălalt, Pasteur, chimist mediocru, fals biolog şi câtuşi de puţin medic. Aceşti fondatori ai noii religii nu posedă, de fapt, nici o noţiune de imunologie. Jenner aplică un principiu stabilit empiric, iar Pasteur falsifică experimentele: între altele, inocularea - la Pouilly-le-Fort - a unui vaccin împotriva antraxului diferit de cel pe care îl anunţase, apoi inocularea tânărului Meister cu un vaccin împotriva turbării, fără ca pacientul să fi contractat această boală.
Pasteur a avut apostolii şi discipolii săi ignoranţi, precum Roux şi Chamberland, Calmette şi Guerin, etc. şi s-a preocupat de formarea „marilor preoţi“. Institutul Pasteur a devenit sediul „bisericii vaccinării“. Afaceriştii, marii „preoţi“ au început să formeze noi „preoţi“ şi „misionari“ şi să-i înveţe noua dogmă. Corpul medical s-a „convertit“ imediat şi fără să comenteze la această nouă religie din prostie, ignoranţă sau spirit de turmă, cu excepţia unei minorităţi de medici şi profesori inteligenţi, cum ar fi A. Bechamp, Tissot, Deloge, Carrel, etc. care au opus rezistenţă. Au fost înfiinţate „biserici“ pretutindeni în lume, adică alte laboratoare şi institute Pasteur atât în Franţa cât şi în alte ţări.
În cartea „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului“ va fi analizată organizarea financiară a Institutului Pasteur şi a „bisericilor“ sale, manipularea pentru impunerea dogmei vaccinării şi afacerea generată de laboratoarele create în acest scop.
Producătorii de vaccinuri, ajutaţi de corpul medical, care a acceptat fără nici un fel de rezervă sau comentarii principiul vaccinării, au atins adevărate culmi în ce priveşte dezinformarea şi minciuna. Un fapt fără precedent în istoria umanităţii: să faci oamenii să creadă în eficacitatea şi inocuitatea acestui principiu inventat de Jenner şi însuşit de Pasteur, deşi nu are nici un fundament ştiinţific serios.
Imunologia modernă demonstrează, din contra, că actul vaccinal constituie o lezare gravă a integrităţii sistemului imunitar a persoanelor vaccinate, făcând din acestea veritabile rezervoare de viruşi.
Viruşi şi retroviruşi deveniţi pasivi de-a lungul evoluţiei, se găsesc în stare latentă în toate organismele animale şi umane, pierzându-şi o parte din capitalul lor genetic sau enzimatic.
Introducerea în organism (prin vaccinare) a viruşilor vii sau atenuaţi, îi pot permite acestuia să reconstituie acest capital şi să dobândească deci o virulenţă nouă sau să creeze din bucăţi un virus sau un retrovirus hibrid. Aceasta se numeşte recombinare genetică. (HIV-ul este fără îndoială fructul unei astfel de recombinări).
Deşi accidentele provocate de vaccinuri sunt nenumărate, ele sunt trecute sub tăcere.
Se ştie astăzi, la 100 de ani după moartea sa, că Pasteur a fost un geniu al trişării, al plagiatului, al trucării statisticilor, al traficului de influenţă, al publicităţii bine regizate, iar diversele sale experienţe vaccinale erau trucate, după cum mărturisesc chiar colaboratorii săi.
Această carte stabileşte adevărul despre acest personaj şi demonstrează, prin studiul principalelor vaccinări, inutilitatea şi pericolul lor.
În sfârşit, cititorul va afla despre cârdăşia farmaco-medico-politică care dezinformează publicul şi predică vaccinarea doar pentru a profita financiar. De asemenea, va afla de ce vaccinarea a devenit un fel de act de credinţă într-o religie ale cărei dogme sunt false şi ale cărei mari preoţi sunt producătorii de vaccinuri şi corpul medical.
Cuprinsul cărţii „Vaccinarea: eroarea medicală a secolului”:
* Biografia autorului
* Introducere
* Mirifica descoperire a principiului vaccinării
o O memorie neevidentă, restrânsă şi limitată în timp
o Toate speciile animale sunt rezervoare de viruşi şi retroviruşi
* Originea vaccinărilor
* Precursorii lui Pasteur
o Puţină istorie a celor care au fost plagiaţi sau jefuiţi
o Legenda lui Pasteur: o explicaţie
o Legenda lui Pasteur: personajul
* Pasteur: opera, pretinsele sale lucrări şi descoperiri
o Descoperirea constituţiei disimetrice a materiei vii
o Principiul fermentării, generarea spontanee şi microbismul
* Studii experimentale ale profesorului Antoine Bechamp: chestiunile în care se opune microbismului lui Pasteur
o Antoine Bechamp: marele savant necunoscut, ignorat în mod voluntar de către Pasteur şi discipolii lui
o Antraxul oilor: faimosul experiment realizat la pouilly-le-fort
o Boala turbării
* Adepţii teoriei vaccinării: fidelii lui Jenner şi Pasteur, „mafia“ vaccinalistă
o Afacerea sângelui contaminat
o Institutul pasteur
* Responsabilii pentru o generaţie slăbită din punct de vedere genetic
o Vaccinările, factori de degenerescentă a speciei umane
o Inocuitatea vaccinurilor: un mit
o Studiul principalelor vaccinuri puse pe piaţă
* Concluzie
* Anexe
Despre autor(i):
Dr. Louis Bon de Brouwer este doctor în medicină, specialist în biologie moleculară şi în homeopatie. De asemenea, este posesor al unei diplome internaţionale în Ecologie umană. Teza pentru care a obţinut această diplomă în Ecologie umană a fost susţinută în iunie 1990 la Facultatea de Medicină a Universităţii Rene Descartes (Paris V) şi avea ca titlu „Relaţiile dintre medici şi societate“. Universităţile din Paris V, Aix, Marsilia, Bordeaux I, Bruxelles, Evora, Geneva şi Toulouse III i-au acordat, în comun, o diplomă pentru aceeaşi teză. În plus, dr. Louis Bon de Brouwer este posesorul unei diplome universitare, ca urmare a unei teze prezentate în faţa aceloraşi comisii în iunie 1991. Tema aleasă: Stresul şi cancerul.
Dr. Louis Bon de Brouwer vice-preşedintele LIMAV (Liga Internaţională a Medicilor pentru Abolirea Vivisecţiei), ligă fondată în Elveţia, grupând mai mult de 1600 medici din peste 66 de ţări ale lumii. Este membru al Comitetului director al Societăţii Internaţionale a Medicilor pentru Mediul înconjurător (Elveţia), ce reuneşte, la nivel internaţional, peste 45000 de medici din 102 ţări. El este, de altfel, delegat al ISDE (Asociaţia Internaţională a Medicilor pentru Mediul Ambiant - n.tr.) pe lângă UNESCO.
Dr. Louis Bon de Brouwer este internaţional lecturer (conferenţiar internaţional) şi a participat la conferinţe în Franţa, Belgia, Italia, Spania, Suedia, Elveţia, Germania.
Dr. Louis Bon de Brouwer este autorul a 12 lucrări ştiinţifice şi a unei teze intitulate:
- Cancer, fatalitate genetică, Academia de Ştiinţe USA, Washington, 1980.
Lucrările sale cele mai cunoscute sunt:
- Arta de a rămâne tânăr, Ed. Dangles, 1979, tradusă în italiană şi portugheză.
- Ghid practic al medicinilor naturale, Maloine, 1979
- Cancer, fatalitate genetică, Ed. LDB, 1981
Lucrările sale cele mai recente sunt:
- Poluarea alimentară şi cancerul, Ed. Encre, 1990 (ediţie în limba franceză)
- Poluarea alimentara şi cancerul, Ed. Encre, 1990 (ediţie în limba engleză)
- Dosarul negru al medicamentelor de sinteză, Ed. Encre, 1991 (ediţie în limba franceză)
- Dosarul negru al medicamentelor de sinteză, Ed. Encre, 1991 (ediţie în limba engleză)
- SIDA: tăvălugul, Ed. ATRA/AGSTG, Elveţia, 1993
- Dictatura laboratoarelor chimice şi farmaceutice, Ed. ATRA/AGSTG, Elveţia, 1995
- Această „haleală“ care ne ucide, Ed. ATRA/AGSTG, Elveţia, 1995
Teze:
- Medicii şi societatea - Raporturile dintre medici şi industria chimică şi farmaceutică - Consecinţe sanitare, Facultatea de Medicină, Universitatea Rene Descartes, Paris V, iunie 1990
- Stresul şi cancerul, Facultatea de medicină, Universitatea Rene Descartes, Paris V, iunie 1991
La 6 noiembrie 1991, dr. Louis Bon de Brouwer a fost numit Consultant Internaţional Special pentru Sănătate şi Ecologie AIEWP-ONU-UNESCO - responsabil cu cercetarea. În această calitate, el a efectuat diferite misiuni în străinătate în probleme de sănătate şi de ecologie.
Dr. Louis Bon de Brouwer a fondat ADEPAM (Asociaţia de apărare contra poluării alimentare şi medicamentoase) care are peste 3700 de membri în Franţa"
luni, 17 ianuarie 2011
Gmail - Fw: Unicul defect al femeii - mocanu.marilena@gmail.com
Gmail - Fw: Unicul defect al femeii - mocanu.marilena@gmail.com: "- Trimis utilizând Bara de instrumente Google"
sâmbătă, 15 ianuarie 2011
Mihai Eminescu
"
Mihai Eminescu Luceafărul
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.
Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
...
Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.
Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
- O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!
Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;
Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.
Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.
Părea un tânăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.
- O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;
Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
...
Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă:
- Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;
În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.
Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;
Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin', odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
O, vin', în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele.
- O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!
Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde.
- Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?
- Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu
Mihai Eminescu
''
Mihai Eminescu Luceafărul
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.
Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
...
Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.
Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
- O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!
Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;
Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.
Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.
Părea un tânăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.
- O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;
Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
...
Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă:
- Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;
În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.
Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;
Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin', odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
O, vin', în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele.
- O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!
Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde.
- Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?
- Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe -
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine.
- Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cât te iubesc de tare;
Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.
Şi se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
...
În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masă,
Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,
Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.
Dar ce frumoasă se făcu
Şi mândră, arz-o focul;
Ei, Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.
Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
- Da' ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t' de-ţi vezi de treabă.
- Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.
- Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte.
- Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.
Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;
Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămâie...
De te înalţ de subsuori
Te-nalţă din călcâie;
Când faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;
Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută.
Ea-l asculta pe copilaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Mai nu vrea, mai se lasă,
Şi-i zice-ncet: - Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;
Şi tainic genele le plec,
Căci mi le umple plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;
Luceşte c-un amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.
Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe...
De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.
- Tu eşti copilă, asta e...
Hai ş-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Şi nu ne-or şti de nume,
Căci amândoi vom fi cuminţi,
Vom fi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.
...
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
- De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;
O, cere-mi, Doamne, orice preţ
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...
Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos...
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.
- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;
Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.
Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;
Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.
Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.
Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dentâi -
Să-ţi dau înţelepciune?
Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?
Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.
Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...
Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.
...
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.
Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă
Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri:
- O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce;
Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patimi.
Şi de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci eşti iubirea mea dentâi
Şi visul meu din urmă.
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faţă:
Abia un braţ pe gât i-a pus
Şi ea l-a prins în braţe...
Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.
Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede:
- Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!
El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."
Mihai Eminescu Luceafărul
A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată.
Din rude mari împărăteşti,
O prea frumoasă fată.
Şi era una la părinţi
Şi mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinţi
Şi luna între stele.
Din umbra falnicelor bolţi
Ea pasul şi-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colţ
Luceafărul aşteaptă.
Privea în zare cum pe mări
Răsare şi străluce,
Pe mişcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorinţa-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.
Cum ea pe coate-şi răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui şi inima
Şi sufletu-i se împle.
Şi cât de viu s-aprinde el
În orişicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
...
Şi pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Ţesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.
Şi când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
Şi din oglindă luminiş
Pe trupu-i se revarsă,
Pe ochii mari, bătând închişi
Pe faţa ei întoarsă.
Ea îl privea cu un surâs,
El tremura-n oglindă,
Căci o urma adânc în vis
De suflet să se prindă.
Iar ea vorbind cu el în somn,
Oftând din greu suspină:
- O, dulce-al nopţii mele domn,
De ce nu vii tu? Vină!
Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
El asculta tremurător,
Se aprindea mai tare
Şi s-arunca fulgerător,
Se cufunda în mare;
Şi apa unde-au fost căzut
În cercuri se roteşte,
Şi din adânc necunoscut
Un mândru tânăr creşte.
Uşor el trece ca pe prag
Pe marginea ferestei
Şi ţine-n mână un toiag
Încununat cu trestii.
Părea un tânăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vânăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.
Iar umbra feţei străvezii
E albă ca de ceară -
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scânteie-n afară.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea,
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.
Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborât cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.
O, vin'! odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe,
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.
- O, eşti frumos, cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;
Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochiul tău mă-ngheaţă.
...
Trecu o zi, trecură trei
Şi iarăşi, noaptea, vine
Luceafărul deasupra ei
Cu razele-i senine.
Ea trebui de el în somn
Aminte să-şi aducă
Şi dor de-al valurilor domn
De inim-o apucă:
- Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n casă şi în gând
Şi viaţa-mi luminează!
Cum el din cer o auzi,
Se stinse cu durere,
Iar ceru-ncepe a roti
În locul unde piere;
În aer rumene văpăi
Se-ntind pe lumea-ntreagă,
Şi din a chaosului văi
Un mândru chip se-ncheagă;
Pe negre viţele-i de păr
Coroana-i arde pare,
Venea plutind în adevăr
Scăldat în foc de soare.
Din negru giulgi se desfăşor
Marmoreele braţe,
El vine trist şi gânditor
Şi palid e la faţă;
Dar ochii mari şi minunaţi
Lucesc adânc himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric.
- Din sfera mea venii cu greu
Ca să te-ascult ş-acuma,
Şi soarele e tatăl meu,
Iar noaptea-mi este muma;
O, vin', odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.
O, vin', în părul tău bălai
S-anin cununi de stele,
Pe-a mele ceruri să răsai
Mai mândră decât ele.
- O, eşti frumos cum numa-n vis
Un demon se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată!
Mă dor de crudul tău amor
A pieptului meu coarde,
Şi ochii mari şi grei mă dor,
Privirea ta mă arde.
- Dar cum ai vrea să mă cobor?
Au nu-nţelegi tu oare,
Cum că eu sunt nemuritor,
Şi tu eşti muritoare?
- Nu caut vorbe pe ales,
Nici ştiu cum aş începe -
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu te pot pricepe;
Dar dacă vrei cu crezământ
Să te-ndrăgesc pe tine,
Tu te coboară pe pământ,
Fii muritor ca mine.
- Tu-mi cei chiar nemurirea mea
În schimb pe-o sărutare,
Dar voi să ştii asemenea
Cât te iubesc de tare;
Da, mă voi naşte din păcat,
Primind o altă lege;
Cu vecinicia sunt legat,
Ci voi să mă dezlege.
Şi se tot duce... S-a tot dus.
De dragu-unei copile,
S-a rupt din locul lui de sus,
Pierind mai multe zile.
...
În vremea asta Cătălin,
Viclean copil de casă,
Ce umple cupele cu vin
Mesenilor la masă,
Un paj ce poartă pas cu pas
A-mpărătesii rochii,
Băiat din flori şi de pripas,
Dar îndrăzneţ cu ochii,
Cu obrăjei ca doi bujori
De rumeni, bată-i vina,
Se furişează pânditor
Privind la Cătălina.
Dar ce frumoasă se făcu
Şi mândră, arz-o focul;
Ei, Cătălin, acu-i acu
Ca să-ţi încerci norocul.
Şi-n treacăt o cuprinse lin
Într-un ungher degrabă.
- Da' ce vrei, mări Cătălin?
Ia du-t' de-ţi vezi de treabă.
- Ce voi? Aş vrea să nu mai stai
Pe gânduri totdeauna,
Să râzi mai bine şi să-mi dai
O gură, numai una.
- Dar nici nu ştiu măcar ce-mi ceri,
Dă-mi pace, fugi departe -
O, de luceafărul din cer
M-a prins un dor de moarte.
- Dacă nu ştii, ţi-aş arăta
Din bob în bob amorul,
Ci numai nu te mânia,
Ci stai cu binişorul.
Cum vânătoru-ntinde-n crâng
La păsărele laţul,
Când ţi-oi întinde braţul stâng
Să mă cuprinzi cu braţul;
Şi ochii tăi nemişcători
Sub ochii mei rămâie...
De te înalţ de subsuori
Te-nalţă din călcâie;
Când faţa mea se pleacă-n jos,
În sus rămâi cu faţa,
Să ne privim nesăţios
Şi dulce toată viaţa;
Şi ca să-ţi fie pe deplin
Iubirea cunoscută,
Când sărutându-te mă-nclin,
Tu iarăşi mă sărută.
Ea-l asculta pe copilaş
Uimită şi distrasă,
Şi ruşinos şi drăgălaş,
Mai nu vrea, mai se lasă,
Şi-i zice-ncet: - Încă de mic
Te cunoşteam pe tine,
Şi guraliv şi de nimic,
Te-ai potrivi cu mine...
Dar un luceafăr, răsărit
Din liniştea uitării,
Dă orizon nemărginit
Singurătăţii mării;
Şi tainic genele le plec,
Căci mi le umple plânsul
Când ale apei valuri trec
Călătorind spre dânsul;
Luceşte c-un amor nespus,
Durerea să-mi alunge,
Dar se înalţă tot mai sus,
Ca să nu-l pot ajunge.
Pătrunde trist cu raze reci
Din lumea ce-l desparte...
În veci îl voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe...
De-aceea zilele îmi sunt
Pustii ca nişte stepe,
Dar nopţile-s de-un farmec sfânt
Ce nu-l mai pot pricepe.
- Tu eşti copilă, asta e...
Hai ş-om fugi în lume,
Doar ni s-or pierde urmele
Şi nu ne-or şti de nume,
Căci amândoi vom fi cuminţi,
Vom fi voioşi şi teferi,
Vei pierde dorul de părinţi
Şi visul de luceferi.
...
Porni luceafărul. Creşteau
În cer a lui aripe,
Şi căi de mii de ani treceau
În tot atâtea clipe.
Un cer de stele dedesubt,
Deasupra-i cer de stele -
Părea un fulger ne'ntrerupt
Rătăcitor prin ele.
Şi din a chaosului văi,
Jur împrejur de sine,
Vedea, ca-n ziua cea dentâi,
Cum izvorau lumine;
Cum izvorând îl înconjor
Ca nişte mări, de-a-notul...
El zboară, gând purtat de dor,
Pân' piere totul, totul;
Căci unde-ajunge nu-i hotar,
Nici ochi spre a cunoaşte,
Şi vremea-ncearcă în zadar
Din goluri a se naşte.
Nu e nimic şi totuşi e
O sete care-l soarbe,
E un adânc asemene
Uitării celei oarbe.
- De greul negrei vecinicii,
Părinte, mă dezleagă
Şi lăudat pe veci să fii
Pe-a lumii scară-ntreagă;
O, cere-mi, Doamne, orice preţ
Dar dă-mi o altă soarte,
Căci tu izvor eşti de vieţi
Şi dătător de moarte;
Reia-mi al nemuririi nimb
Şi focul din privire,
Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire...
Din chaos, Doamne,-am apărut
Şi m-aş întoarce-n chaos...
Şi din repaos m-am născut,
Mi-e sete de repaos.
- Hyperion, ce din genuni
Răsai c-o-ntreagă lume,
Nu cere semne şi minuni
Care n-au chip şi nume;
Tu vrei un om să te socoţi
Cu ei să te asameni?
Dar piară oamenii cu toţi,
S-ar naşte iarăşi oameni.
Ei numai doar durează-n vânt
Deşerte idealuri -
Când valuri află un mormânt,
Răsar în urmă valuri;
Ei doar au stele cu noroc
Şi prigoniri de soarte,
Noi nu avem nici timp, nici loc
Şi nu cunoaştem moarte.
Din sânul vecinicului ieri
Trăieşte azi ce moare,
Un soare de s-ar stinge-n cer
S-aprinde iarăşi soare;
Părând pe veci a răsări,
Din urmă moartea-l paşte,
Căci toţi se nasc spre a muri
Şi mor spre a se naşte.
Iar tu, Hyperion, rămâi
Oriunde ai apune...
Cere-mi cuvântul meu dentâi -
Să-ţi dau înţelepciune?
Vrei să dau glas acelei guri,
Ca dup-a ei cântare
Să se ia munţii cu păduri
Şi insulele-n mare?
Vrei poate-n faptă să arăţi
Dreptate şi tărie?
Ţi-aş da pământul în bucăţi
Să-l faci împărăţie.
Îţi dau catarg lângă catarg,
Oştiri spre a străbate
Pământu-n lung şi marea-n larg,
Dar moartea nu se poate...
Şi pentru cine vrei să mori?
Întoarce-te, te-ndreaptă
Spre-acel pământ rătăcitor
Şi vezi ce te aşteaptă.
...
În locul lui menit din cer
Hyperion se-ntoarse
Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,
Lumina şi-o revarsă.
Căci este sara-n asfinţit
Şi noaptea o să-nceapă;
Răsare luna liniştit
Şi tremurând din apă
Şi umple cu-ale ei scântei
Cărările din crânguri.
Sub şirul lung de mândri tei
Şedeau doi tineri singuri:
- O, lasă-mi capul meu pe sân,
Iubito, să se culce
Sub raza ochiului senin
Şi negrăit de dulce;
Cu farmecul luminii reci
Gândirile străbate-mi,
Revarsă linişte de veci
Pe noaptea mea de patimi.
Şi de asupra mea rămâi
Durerea mea de-o curmă,
Căci eşti iubirea mea dentâi
Şi visul meu din urmă.
Hyperion vedea de sus
Uimirea-n a lor faţă:
Abia un braţ pe gât i-a pus
Şi ea l-a prins în braţe...
Miroase florile-argintii
Şi cad, o dulce ploaie,
Pe creştetele-a doi copii
Cu plete lungi, bălaie.
Ea, îmbătată de amor,
Ridică ochii. Vede
Luceafărul. Şi-ncetişor
Dorinţele-i încrede:
- Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru şi în gând,
Norocu-mi luminează!
El tremură ca alte dăţi
În codri şi pe dealuri,
Călăuzind singurătăţi
De mişcătoare valuri;
Dar nu mai cade ca-n trecut
În mări din tot înaltul:
- Ce-ţi pasă ţie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece."
miercuri, 5 ianuarie 2011
tort
- 6 oua
- 8 linguri de zahar
- 3 linguri ( pliculete) de gelatina maruntita, alba
- 1 cutie de ananas rondele/ cateva portocale ( cam 1 kg)
- 2 cutii mici de frisca Hulala/ 2 plicuri de praf de frisca + 400 ml lapte pentru compozitie
- 1 cutie frisca hulala pentru ornat
- visine din dulceata, banane( optional)
Mod de lucru:
Se pune gelatina in putina apa calduta si se lasa vreo doua ceasuri ori, daca va grabiti, se poate pune la bain-Marie un minut, aveti grija sa nu fiarba, doar sa se incalzeasca un pic , pentru a se dizolva bine. Se freaca galbenusurile cu zaharul pana se omogenizeaza bine, se adauga zeama de compot de ananas/ zeama a 3 portocale si se pune pe foc amestecand continuu pana se ingroasa. Se pune gelatina si se amesteca bine. Se da la rece. ( acum e simplu, sa raceste imediat pe balcon) Se bate albusul spuma si frisca si se adauga intai frisca , apoi albusul amestecand de jos in sus aerand compozitia.
Pregatim o cratita de aprox.3 kg, cu diamatrul de 22, 23 cm si inaltimea de 10 cm, umezita, in care se pune o folie de plastic, mai mare care sa iasa mult din cratita.Fiind umezita, folia se lipeste de cratita. Pe fundul cratitei se aseaza rondele de ananas/portocale in mijlocul carora se pun boabe de visine din dulceata. Pe marginile cratitei se pun banane , daca vreti, nu e musai.Se toarna compozitia si se acopera cu folia de plastic ale carei margini ies mult din cratita, se inveleste, cum s-ar spune , tortul, sa nu prinda miros de orice altceva care se gaseste in figiser. Se da la rece o noapte.
Inainte de a pregati aceasta crema diplomat, in aceeasi cratita, de data asta tapetata cu hartie de copt, coc un blat simplu de pandispan, din 3 oua.
A doua zi, desfac folia de plastic, asez blatul de pandispan peste crema apoi, asez deasupra un platou rotund, apuc cratita de toarte tinand in aselasi timp si platoul si rastorn. Indepartez cu grija folia . Va ajunge blatul la baza, crema frumos ornata cu rondele de ananas/portocale deasupra si nu mai ramane decat sa fie ornat pe margine, dupa dorinta si preferinta, cu frisca simpla sau si cu fructe.
Daca nu vreti sa faceti blaturi, puteti cumpara, albe sau cafenii, cum va plac.
Sper ca am dat toate detaliile. Daca faceti blatul in casa, puteti sa puneti coaja rasa de lamaie si portocala, iese foarte bine aromat.Daca il cumparati, il puteti stropi cu esente de vanilie, lamaie, portocale.
- 8 linguri de zahar
- 3 linguri ( pliculete) de gelatina maruntita, alba
- 1 cutie de ananas rondele/ cateva portocale ( cam 1 kg)
- 2 cutii mici de frisca Hulala/ 2 plicuri de praf de frisca + 400 ml lapte pentru compozitie
- 1 cutie frisca hulala pentru ornat
- visine din dulceata, banane( optional)
Mod de lucru:
Se pune gelatina in putina apa calduta si se lasa vreo doua ceasuri ori, daca va grabiti, se poate pune la bain-Marie un minut, aveti grija sa nu fiarba, doar sa se incalzeasca un pic , pentru a se dizolva bine. Se freaca galbenusurile cu zaharul pana se omogenizeaza bine, se adauga zeama de compot de ananas/ zeama a 3 portocale si se pune pe foc amestecand continuu pana se ingroasa. Se pune gelatina si se amesteca bine. Se da la rece. ( acum e simplu, sa raceste imediat pe balcon) Se bate albusul spuma si frisca si se adauga intai frisca , apoi albusul amestecand de jos in sus aerand compozitia.
Pregatim o cratita de aprox.3 kg, cu diamatrul de 22, 23 cm si inaltimea de 10 cm, umezita, in care se pune o folie de plastic, mai mare care sa iasa mult din cratita.Fiind umezita, folia se lipeste de cratita. Pe fundul cratitei se aseaza rondele de ananas/portocale in mijlocul carora se pun boabe de visine din dulceata. Pe marginile cratitei se pun banane , daca vreti, nu e musai.Se toarna compozitia si se acopera cu folia de plastic ale carei margini ies mult din cratita, se inveleste, cum s-ar spune , tortul, sa nu prinda miros de orice altceva care se gaseste in figiser. Se da la rece o noapte.
Inainte de a pregati aceasta crema diplomat, in aceeasi cratita, de data asta tapetata cu hartie de copt, coc un blat simplu de pandispan, din 3 oua.
A doua zi, desfac folia de plastic, asez blatul de pandispan peste crema apoi, asez deasupra un platou rotund, apuc cratita de toarte tinand in aselasi timp si platoul si rastorn. Indepartez cu grija folia . Va ajunge blatul la baza, crema frumos ornata cu rondele de ananas/portocale deasupra si nu mai ramane decat sa fie ornat pe margine, dupa dorinta si preferinta, cu frisca simpla sau si cu fructe.
Daca nu vreti sa faceti blaturi, puteti cumpara, albe sau cafenii, cum va plac.
Sper ca am dat toate detaliile. Daca faceti blatul in casa, puteti sa puneti coaja rasa de lamaie si portocala, iese foarte bine aromat.Daca il cumparati, il puteti stropi cu esente de vanilie, lamaie, portocale.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)